URSII POLARI
Pentru
cititorii romani de toate varstele, cel mai celebru urs polar ramane
Fram, a carui impresionanta poveste scrisa de Cezar Petrescu a
induiosat intotdeauna. |
| 
|
Spre
deosebire de nefericitul Fram, rudele sale din libertate sunt
adevaratii stapani ai tinuturilor inghetate din zonele arctice. De
altfel, exemplarele de la Polul Nord sunt mai mari decat oricare alte
specii continentale, ursul alb fiind si cel mai mare mamifer carnivor
care traieste pe pamant. Nevoit sa supravietuiasca pe banchize, pe
gheata, ursul polar a trebuit sa reziste in unul dintre cele mai reci,
mai pustii si mai potrivnice medii de pe Terra: regiunea arctica a
Cercului Polar. Si a reusit sa se adapteze aici, impotriva climei si a
eschimosilor care l-au vanat fara incetare, pentru blana si carnea sa.
Din acest motiv, in 1973, cinci tari, pe ale caror teritorii traiesc
ursi polari, au colaborat la un proiect de lege pentru limitarea
vanatorii, protectia habitatului si dezvoltarea studierii ursilor
polari.
De atunci, numarul ursilor albi nu a mai scazut: peste 20.000 de
exemplare traiesc in prezent in libertate, dintre care mai mult de
jumatate populeaza zonele arctice canadiene.
Vara, temperaturile
nu depasesc 10 grade Celsius. Cand este iarna cu adevarat, iar
termometrul arata -30 de grade, este ceva obisnuit. La aceste
temperaturi trebuie sa traiasca ursii polari. Iar pentru a rezista
gerului, blana lor - crem sau alb-galbuie - a suferit mai multe
transformari: perii sunt goi pe dinauntru, dar foarte desi, pentru a
oferi o maxima protectie. In plus, sub piele, ursul polar are un strat
de grasime gros de peste 10 centimetri. Si picioarele sale s-au adaptat
traiului in zone vesnic inghetate: talpile sunt paroase (pentru a
impiedica alunecarea pe gheata), iar ghearele nu sunt lungi, ca ale
altor ursi, ci scurte, dar ascutite, pentru a apuca prada care se
zvarcoleste.
Femelele ursilor albi cantaresc peste 300 de
kilograme, dar masculii pot avea chiar si dublul acestei greutati (sau
chiar mai mult). Si talia lor este impresionanta: au o lungime de
aproape doi metri si jumatate, iar cand merg in patru labe, capul lor
se afla la inaltimea de 1,5 metri. Un corp atat de masiv are nevoie de
o hrana pe masura: peste 2 kilograme de grasime pe zi trebuie sa
manance un urs pentru a rezista in conditiile climaterice in care
traieste. Iar aceasta ratie de calorii provine in special din carnea de
foca inelata, hrana preferata a ursilor albi, care este o sursa de
energie extrem de necesara in special ursoaicelor cu pui. Desi poate
captura foci si pe gheata (sau pe zapada), cea mai eficienta vanatoare
ramane cea la copca: ursul asteapta langa gaura din gheata pana cand
foca iese la suprafata apei pentru a respira; o insfaca de cap cu
labele, o scoate pe gheata si o devoreaza.
Cand nu poate vana
foci (inelate, cu barba, cu gluga sau de Groenlanda), ursul se
multumeste cu lesuri de morse sau chiar de balene, dar si cu mici
mamifere, rozatoare, pasari, sau chiar ouale acestora. Cand nu mai are
absolut nimic altceva de mancare, recurge la ultimul fel din meniu:
fructe de padure. Dar acestea reprezinta doar desertul inghitit de
foame...
Singuratici de felul lor, ursii polari hoinaresc
continuu, in cautarea hranei, putand parcurge zilnic chiar si peste 40
de kilometri. Totusi, ei nu parasesc decat rareori regiunea in care
s-au nascut, revenind mereu in zonele lor preferate, unde calota
glaciara intalneste Oceanul Inghetat si unde gheata se sparge - un loc
foarte bun pentru vanatoare. In rest, traseele sunt mereu aceleasi:
iarna, cand suprafata ghetii se extinde, se aventureaza spre sud, iar
vara, cand zona inghetata se micsoreaza, revin in nord - cat mai
aproape de pol. Daca este nevoie, ursii polari pot inota ore intregi,
pentru a ajunge de pe un sloi pe altul, distante de ordinul a 100 de
kilometri neparand sa ii sperie pe inotatorii cu blana alba.
Daca
in apa se deplaseaza foarte usor (putand inota cu o viteza de 10
km/ora), mersul pe gheata este mai dificil pentru ursii polari: este
mai degraba o tarare stangace a picioarelor, care nu le permite sa
parcurga mai mult de 4 kilometri intr-o ora. In schimb, daca suprafata
nu este foarte alunecoasa (fiind inzapezita, sau iesind la suprafata si
solul propriu-zis), viteza de deplasare poate deveni de zece ori mai
mare, datorita salturilor mari de care ursii albi sunt capabili.
Totusi, desi pot umbla foarte bine prin zapada (datorita labelor mari),
ursii se simt mai bine pe gheata sau pe pamantul golas. De asemenea, ei
se pot catara pe stanci inghetate si au fost vazuti dandu-si drumul pe
pante inzapezite, alunecand pe burta, folosindu-si labele din fata in
rol de frana.
Masculii sunt activi tot anul, construindu-si
adaposturi temporare in zapada doar cand vremea se inrautateste foarte
tare. Femelele, insa, hiberneaza iarna in barloguri adanci si largi,
sapate in gheata, cel mai adesea intr-un versant abrupt, aflat de
obicei la maximum 10 kilometri de coasta.
Tot
in perioada in care ursoaica hiberneaza se nasc si puii. Numarul
micutilor ursi nou-nascuti oscileaza intre unu si cinci, dar cel mai
adesea este vorba despre doi. Ursuletii vin pe lume in decembrie sau
ianuarie si nu cantaresc, la nastere, mai mult de 700 de grame! In
prima parte a vietii lor, se hranesc doar cu laptele gras al mamei si
parasesc barlogul abia in martie - aprilie, cand fiecare pui cantareste
aproape 12 kilograme. Puii raman cu mama lor cel putin pana la varsta
de doi ani, perioada in care ursoaica ii apara de pericole, inclusiv de
atacurile altor masculi adulti.
Puii de urs polar isi urmaresc
mama peste tot, calcand la propriu pe urmele ei si chiar urcandu-i-se
in spate cand aceasta intra in apa si inoata. In prima vara a vietii
micutilor, ursoaica ii invata sa vaneze, astfel incat ursuletii sa
deprinda gustul sangelui si al grasimii de foca. |
|
Acasa 
Blog 
TT_TT^^